Inna (n. Elena Alexandra Apostoleanu pe 16 octombrie 1986 în Mangalia, România)[4] este o cântăreaţă de muzică dance şi house din România. A început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat şi primul său disc single, „Hot”,[4] piesă ce a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia şi Grecia.[5][6]
De pe albumul său de debut, Hot (2009), Inna a lansat alte trei discuri single,„Love”, „Déjà Vu” şi „Amazing”, toate acestea câştigând poziţii fruntaşe în clasamentele de specialitate din Europa. Pe 15 aprilie 2009, cântăreaţa a semnat un contract de management cu una dintre cele mai importante case de înregistrări din America, Ultra Records.[7][8] Prin semnarea acestui acord, compania se angaja să promoveze materialele discografice ale cântăreţei în S.U.A., Regatul Unit şi Canada.[8] Ulterior, interpreta a câştigat patru trofee la gala premiilor Romanian Music Awards 2009.[9]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu